Inapoi

Ultimul Bal ?!

Marţi, 22 martie 2011 (3600 afisari)


Astăzi se desfăşoară la Bucureşti, începând cu ora 19.00, meciul 3 al finalei mici dintre Steaua Rangers şi Dunărea Galaţi, care ar putea fi şi ultimul meci din acest sezon competiţional în cazul unei victorii a roş-albaştrilor.

La capătul celui mai dificil sezon din ultimii ani din punct de vedere financiar, marcat de avânturi şi căderi care au însemnat tot atâtea suişuri şi coborâşuri în performanţă şi rezultate, infuzia de la final nu a mai putut sparge bariera iar echipa a plătit până la urmă tributul inconstanţei şi lipsei de omogenitate, cedând în semifinale.

Chiar dacă nu joacă finala pe care şi-au dorit-o steliştii merg până la capăt, dorind să răzbune insuccesul printr-o victorie clară împotriva Galaţiului, în sistemul de 3/5 meciuri al acestei finale. Înaintea meciului de astăzi scorul general este 2-0 în favoarea Stelei, după victoria cu 7-3 de la Bucureşti şi 9-1 de la Galaţi, iar dacă vor învinge şi astăzi, finala mică se va încheia. În caz contrar, se va mai disputa un meci în deplasare la Galaţi joi, 24 martie şi, dacă va mai fi nevoie, la Bucureşti – sâmbătă 26 martie.

Astăzi poate fi ultima ocazie pentru toţi iubitorii echipei de a-i vedea la lucru şi a-i susţine pe teren propriu pe hocheiştii stelişti, în acest sezon. Meciul se va desfăşura pe patinoarul Mihai Flamaropol din Bucureşti începând cu ora 19.00, iar intrarea va fi liberă. Cei care nu vor putea ajunge la patinoar vor putea urmări partida pe canalul Digi Sport Plus, în direct de la aceeaşi oră.

 

photo: Gabriela Arsenie



<< Mai 2012 >>
S M T W T F S
    1 2 3 4 5
6 7 8 9 10 11 12
13 14 15 16 17 18 19
20 21 22 23 24 25 26
27 28 29 30 31    
Meciul anterior:
27 martie 2012 17:30

2-10

  1 2 3 T
CSM Dunărea Galaţi 1 1 0 2
Steaua Rangers 3 4 3 10





Introdu adresa de email: